Sari la conținut
Lista mea

Zmeură, liniște și gem de casă, în dealurile Muscelului.

O agropensiune cu 6 camere dispuse în 3 suite, o livadă de zmeură pe deal și o mică fabrică în care fructele satului devin gemuri și siropuri.

6 camere dispuse în 3 suite, la marginea livezii.

Două camere și baie proprie în fiecare suită, o curte mare cu loc de joacă, grătar și foc de tabără în serile de vară.

5.000 m² de zmeură, pe dealurile de la Drăghici.

Soiurile Lulin și Heritage, culese din august până în octombrie și puse în caserole sau în borcan.

Fructele satului, puse în borcan.

Gemuri, siropuri, sucuri și zacuscă, cu puțin zahăr, fără coloranți și fără conservanți.

Un sat unde timpul are altă măsură

Lucian Blaga spunea că veșnicia s-a născut la sat. La Drăghici nu se grăbește nimeni, oamenii se salută pe drum și se bucură de ploaie, de zăpadă și de soare. E un loc bun pentru a uita o vreme de ecrane și de notificări.

Suntem la 500–700 m altitudine, pe dealurile dintre Pitești și Câmpulung, la aproximativ două ore de București.

Oferta de Ziua Națională

1 Decembrie la Drăghici

Sâmbătă, 28 noiembrie – marți, 1 decembrie 2026 (3 nopți)

Trei nopți la noi de Ziua Națională, cu cazare și masă gătită în casă: coaste la cuptor, sarmale cu mămăliguță, mix grill și tortul casei.

800 lei de adult cu pensiune completă, 700 lei cu demipensiune

Agropensiunea

6 camere dispuse în 3 suite, fiecare suită cu baie proprie, la 100 de metri de livadă. O curte mare cu grătar, jacuzzi încălzit cu hidromasaj și aeromasaj, loc de joacă pentru copii, masă de biliard, ping-pong, darts și un telescop pentru serile senine.

De la 200 lei pe cameră pe noapte. Acceptăm vouchere de vacanță.

Despre agropensiune

Livada de zmeură

5.000 m² de zmeură remontantă, soiurile Lulin și Heritage, pe dealul de lângă pensiune. Recoltăm din august până în octombrie: zmeura proaspătă ajunge în caserole, iar restul în gemurile și siropurile noastre.

Despre livadă
Delicii Muscelene

În mica noastră fabrică din sat facem gemuri, siropuri, sucuri și zacuscă, din zmeura noastră și din fructele livezilor vechi ale Drăghiciului. Puțin zahăr, fără coloranți și fără conservanți.

Vezi toate produsele

Livada, văzută de sus

Rândurile de zmeur coboară pe deal până la marginea satului. Între ele cosim iarba de câteva ori pe vară, ca plantele să aibă aer și soare.

Despre livadă

Din cămara Delicii Muscelene

Alegeți ce vă place, adăugați în listă și ne trimiteți cererea pe e-mail. Vă răspundem cu disponibilitatea și modul de livrare.

Gem de zmeură, borcan 200 g

Gem de zmeură

Zmeură din livada noastră, culeasă coaptă între august și octombrie.

200 g, 320 g sau 550 g

Sirop de zmeură, borcan 250 ml

Sirop de zmeură

Se diluează cu apă rece sau minerală. Bun și în ceai sau peste înghețată.

250 ml sau 450 ml

Zacuscă de vinete, borcan 200 g

Zacuscă de vinete

Vinete coapte, ardei kapia și ceapă, după rețeta de casă.

200 g sau 320 g

Toate produsele

Un an la Drăghici

Fiecare anotimp are aici altă culoare. Casa e deschisă tot anul.

Cum ajungeți

București
150 km, cam 2 ore
Pitești
38 km
Câmpulung
24 km

Din București pe autostrada A1 până la Pitești, apoi pe E574 spre Câmpulung și după indicatoare spre Mihăești și satul Drăghici.